Serviciul de Ambulanta Judetean Prahova
Media

19.01.2016-Salvarea a venit de la Ambulanță

Ger năprasnic, noaptea trecută, în Prahova. Termometrele au indicat -14 grade Celsius. Cadrele medicale de la Ambulanță și polițiștii locali au adunat de pe străzi oamenii care nu au niciun acoperiș deasupra capului. Nu de alta, dar dacă stăteau sub cerul liber, aceste persoane nu aveau nicio șansă să supraviețuiască temperaturilor scăzute.

Cadrele medicale au ajuns să cunoască locurile unde își fac veacul oamenii străzii. Se duc special în aceste zone, îi urcă în ambulanță și îi duc la adăpostul de noapte din Ploiești. Printre cei duși în această instituție, se numără Ghiță și Aurica, persoane care trăiesc pe străzi de 40 de ani.

Și polițiștii locali patrulează și îi adună pe oamenii străzii. Luni noapte, 57 de persoane au fost cazate în adăpostul din Ploiești. Oamenii au dormit și pe jos, pe saltele.

Iar veștile nu sunt deloc bune. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 19 ianuarie, ora 18:00 – 21 ianuarie, ora 10:00, se vor semnala temperaturi coborâte şi ger noaptea şi dimineaţa. Printre județele aflate sub atenționare de cod galben de ger se numără și Prahova. Tocmai din acest motiv, autoritățile au decis ca adăpostul să fie deschis și pe timp de zi.

pentru reportaj apasă aici

sursa: http://www.vptv.ro/

Alte informatii

26.06.2017 -36 de persoane au fost transportate la spital. În autocarul răsturnat la Brașov se aflau adulți. Plan Roșu de Intervenție activat la Brașov: Acționează și structurile de intervenție din Prahova.

admin

17.01.2016-Femeie salvată de medicii de la ambulanţă

admin

12.10.2015-Vanator atacat de urs

admin