O femeie în vârstă de 34 de ani, fără locuinţă, a fost găsită ieri de medicii de la Serviciul de Ambulanţă Prahova, în zona Gării de Vest din Ploieşti. Femeia a fost transportată cu ambulanţa la adăpostul de noapte din municipiu, unde se stau de altfel zeci de persoane care nu au niciun domiciliu. Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile, autorităţile locale din Ploieşti au anunţat că adăpostul de noapte va funcţiona cu program permenent.
„Nu avem la această oră situaţii deosebite, cazuri extreme. Am avut o singură persoană cu dializă, care a rămas internată în Bucureşti. Până la această oră, astăzi, nu au existat cazuri deosebite”, ne-a declarat dr. Mădălin Ipatie, directorul adjunct al Serviciului de Ambulanţă Prahova.
pentru reportaj apasă aici
